Naționala de rugby a României a reușit, după patru ani, să spargă gheața în întâlnirea cu marea rivală, Georgia. „Stejarii” au câștigat sâmbătă în fața reprezentativei „lelos” cu 22-10 (13-7), cucerind și Cupa „Antim Ivireanu”, trofeu ce se acordă în meciurile directe. Pentru a păstra șanse de a merge în recalificările Cupei Mondiale din 2011, România trebuie să învingă sâmbătă Portugalia, la două puncte diferență.
La o săptămână după ce a reuÂșit un eseu în Franța, pentru echipa de club, Perpignan, Marius Tincu a „recidivat”, de această dată la naționala României. Marcator al singurei încercări a partidei, talonerul care va împlini luna viitoare 32 de ani s-a numărat printre principalii artizani ai unei victorii care a consfințit prima înfrângere a gruzinilor în această ediție a CEN. „Sunt foarte fericit. Nimic nu se compară cu o reușită la națională, este cu totul altceva când înscrii pentru țara ta. Mă bucur că am arătat că avem dorința și ambiția de a câștiga„, mărturisește el. Munca pământului, secretul vitezei Marius vorbește simplu, în spatele cuvintelor ascunzânÂdu-se o modestie pe care doar marii sportivi o au. Nimic nu îți lasă impresia că este campion al Franței cu Perpignan și că este considerat unul dintre cei mai buni jucători pe postul lui din Hexagon. O reușită de viață în care primii pași au fost făcuți în comuna Vânători (județul Iași), un început care i-a șlefuit multe dintre calități. „Până la 15 ani mi-am ajutat familia, acasă, la țară. Nu m-am dat niciodată înapoi de la muncile pământului și tot ce era prin bătătură, iar toate astea m-au ajutat în felul în care m-am dezvoltat„, dezvăluie el secretul vitezei incredibil de mare pe care o are pentru un jucător din prima linie.
Medalia de campion, la sertar Component de cinci sezoane al formației Perpignan, Tincu are și un regret când vine vorba de campionatul României, unde a evoluat, timp de patru ani, la „U” Cluj. „E o satisfacție să iei titlul în Franța, dar e mai frumos să fii campion în țară la tine, cu ai tăi. Chiar dacă evoluezi în străinătate, lumea din România te apreciază mai mult. Întotdeauna mi-am dorit să fiu campion al României, dar mai sus de locul 2 nu am ajuns”, explică el. Sezonul trecut a bifat una dintre cele mai dragi reușite, câștigând cu echipa de club titlul național din Hexagon. „Medalia e într-un sertar pentru că nu știu unde o să termin, unde o să îmi fie casa și, deocamdată, aștept. E o satisfacție, dar nu sunt genul care trăiește în trecut, contează ce va fi acum„, mărturisește el.
Un soldat credincios echipei Pe lângă talentul sportiv, Tincu este apreciat și pentru dăruirea pe care o arată pe teren: „Vin la națională ca un soldat credincios să ajut echipa, rugbyul românesc, pentru că datorită lui sunt unde am ajuns azi. Pentru asta ne întoarcem toți, este dorința de a ști că poți lăsa ceva după tine„. Cuvintele se leagă repede, gândurile zboară deja la următorul meci, cu Portugalia, dar un puști slăbuț, înalt se apropie și, timid, îi spune lui Marius că este de la echipa din Pașcani, locul unde „stejarul” și-a început cariera, și că au venit toți la meci, să îl vadă. Marius zâmbește și se îndepărtează cu puștiul. Merge să îi salute pe cei care, peste câțiva ani, visează să îi călce pe urme.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER